Text: Andrei Eugen Lakatoș
Articol publicat pe site-ul www.respiro.ro (www.respiro.ro/respiroteca/blog/de-ce-mai-citim)
De ce (mai) citim?
Trăim într-o societate de consum, care consumă toate resursele, naturale şi umane. Înainte de a o consuma noi pe ea, ne consumă ea pe noi. Una dintre resursele importante, consumată astăzi în exces, este timpul: un bun atât de preţios, un drept al fiecăruia dintre noi.
Din păcate, am ajuns într-un moment în care nu (mai) suntem noi cei care folosim timpul, ci mai degrabă suntem folosiţi noi de timp. Sau, altfel spus, timpul nostru este folosit/consumat de către marele angrenaj social şi economic în care trăim. În aceste condiţii, nu mai dispunem cu adevărat de timpul nostru, ci doar de un timp liber, un concept mai mult abstract, teoretic, pentru că şi timpul liber ne este din ce în ce mai constrâns şi limitat.
Poate pentru mulţi dintre noi, una dintre activităţile preferate în timpul liber este cititul. Cu toate acestea, în condiţiile oferite de societatea contemporană, în minţile noastre pot apărea următoarele întrebări: Cât mai citim astăzi? Mai este lectura relevantă? În ce măsură abundenţa de informaţii ce vin pe toate canalele ne influenţează viaţa de zi cu zi?
Problema cu toate aceste informaţii care vin astăzi din toate părţile, pe toate căile, care ajung la noi şi dacă vrem, şi dacă nu vrem, are de-a face, pe de-o parte, cu veridicitatea – ce este fake news şi ce nu, iar pe de altă parte, cu lipsa unei ierarhizări a importanţei şi relevanţei lor.
Aici, cititul individual, nu doar al ştirilor sau al ziarelor (fie ele tipărite sau online), cititul materialelor de calitate, consistente, are o mare importanţă. În această conjunctură media în care trăim, destul de haotică şi năucitoare, filtrarea tuturor informaţiilor depinde de fiecare dintre noi, de capacitatea noastră de a le selecta, de a le cenzura sau de a le ierarhiza. Iar această capacitate, acest discernământ este dat tocmai de citit, tocmai de cultura generală pe care cineva şi-o formează prin lectură.
Cititul formează o anumită structură a intelectului, iar informaţiile, de orice natură, se aşază pe această structură şi se racordează la ea, îmbogăţind-o şi mai mult. Dacă această structură nu există, este ca şi cum ai vrea să începi construirea unei case de la acoperiş – nu este posibil. Dar această structură (a gândirii şi a cunoştinţelor) pe care se aşază informaţia (de orice fel) este mult mai solidă şi mai ordonată atunci când este construită în mod clasic, analog (prin citit), şi nu doar digital (de pe Internet).
Lectura formează cultura generală (sau, altfel spus, „ce rămâne după ce am uitat totul”), dezvoltă vocabularul şi formează o gândire critică, lărgind viziunea asupra lumii. Lectura reprezintă o formă de antrenare a minţii, ne oferă idei, ne învaţă lucruri noi şi ne dă repere morale. Astfel, omul care citeşte poate ajunge la o înţelegere corectă şi echilibrată asupra vieţii şi semnificaţiilor ei (văzute şi nevăzute).
Cărţile ne pot face mai vigilenţi, pentru că cel care nu ştie prea multe poate lesne să creadă orice, pe când cititul lărgeşte orizontul cunoaşterii şi dezvoltă discernământul. Prin lectură, putem cunoaşte trecutul (istoric, religios, politic etc.), în calitate de indivizi sau ca parte a unei naţiuni sau a unei culturi, şi astfel putem înţelege mai bine prezentul, fapt ce conduce la o viziune mai corectă asupra viitorului (personal şi colectiv).
Când vine vorba despre alegerea unei cărţi bune, cred că interesele şi preocupările fiecăruia dintre noi ne îndeamnă către un anumit tip de lectură. Fie vrem să citim pentru informarea şi cultura generală proprie, fie citim din literatura de specialitate a domeniului în care lucrăm, pentru a ne informa suplimentar, pentru a ne specializa, pentru a fi conectaţi la actualitatea domeniului nostru. Oricum, în cele din urmă, cele două domenii, cel al culturii generale şi cel de specialitate, ajung de cele mai multe ori să se întrepătrundă, să se susţină şi să se completeze reciproc.
Totuşi trebuie spus că şi în ceea ce priveşte cărţile care se găsesc în librării trebuie făcută o selecţie, pentru că „nu tot ce zboară se mănâncă” şi nu toate bestseller-urile sunt genuine. Iar această selecţie se face printr-un filtru critic, prin stabilirea unor criterii, care se formează şi se dezvoltă o dată cu vârsta, evoluând simultan cu maturizarea unei persoane.
Odată cărţile alese şi cumpărate, mai rămâne problema timpului… Cred totuşi că atunci când cineva îşi propune să dedice un anumit timp lecturii, va şi reuşi să facă lucrul acesta. Dacă cititul este aşezat pe o listă ierarhizată de priorităţi, în cele din urmă, prin consecvenţă, poate deveni un obicei (sănătos). Pentru un timp dedicat unei lecturi care să hrănească sufletul şi mintea este nevoie bineînţeles de nişte repere temporale, de care oricum fiecare are nevoie şi pe care, cred, fiecare şi le poate stabili.
Şi pentru că tot a venit vorba despre timp şi societate, „circula” la un moment dat, pe Internet, un text denumit „Paradoxul vremurilor noastre”, atribuit lui Octavian Paler, deşi nu se ştie exact dacă el este cel care a scris textul cu pricina (după cum spuneam, nu poţi verifica întotdeauna sursa sau veridicitatea tuturor informaţiilor care circulă). Indiferent de paternitatea textului, el este totuşi valabil şi demn de luat în seamă, pentru că trage un semnal de alarmă în privinţa direcţiei în care ne îndreptăm:
„… avem mai multe accesorii, dar mai puţin timp; avem mai multe cunoştinţe, dar mai puţină judecată; avem clădiri mai mari, dar suflete mai mici; avem autostrăzi mai largi, dar minţi mai înguste; cheltuim prea nesăbuit, conducem prea repede, ne enervăm prea tare, ne culcăm prea târziu, ne sculăm prea obosiţi, citim prea puţin, ne uităm prea mult la televizor şi ne rugăm prea rar; vorbim prea mult, iubim prea rar şi urâm prea des; ne-am multiplicat averile, dar ne-am redus valorile; am învăţat cum să ne câştigăm existenţa, dar nu cum să ne facem o viaţă; am adăugat ani vieţii şi nu viaţă anilor; am cucerit atomul, dar nu şi prejudecăţile noastre; am învăţat să ne grăbim, dar nu să şi aşteptăm…”
În acelaşi ton, aş adăuga: citim uneori mai mult sau prea mult, dar nu medităm la ce am citit; citim uneori prea puţin, dar avem impresia că ştim mult; citim, poate, într-o singură direcţie şi nu ne dăm seama că o astfel de lectură ne-a dezechilibrat; citim maculatură şi am lăsat pradă uitării cărţile-reper… Să citim deci cu discernământ, cumpătare şi plăcere, şi să facem din cărţile citite rădăcini, repere valorice şi visuri frumoase (de împlinit).
